×
31 august, 2017
17 septembrie
18/09/2017
Press Release
to read

Slovenia, în premieră, campioană a Europei

ISTANBUL (FIBA EuroBasket 2017) - Slovenia a devenit - pentru prima dată în istorie - campioană europeană, după ce a învins Serbia cu 93-85 in finala FIBA EuroBasket, desfășurată în fața a 12.095 de spectatori, prezenti in Sinan Erdem Arena.

Condusă de MVP-ul turneului, Goran Dragic (ale cărui 26 de puncte înscrise în prima repriză au făcut ca tabela să arate 56-47 la pauză), Slovenia a trebuit să facă față, în repriza a doua, unei reveniri în forță a Serbiei, începută în momentul în care copilul-minune Luka Doncic (18 ani) a trebuit să părăsească terenul din cauza unei accidentări la gleznă. 

Când Dragic a luat loc pe bancă alături de Doncic din cauza unor crampe musculare, a fost rândul lui Klemen Prepelic să iasă la rampă, astfel că Slovenia reușit să reziste iureșului sârb din final. 

Ceva mai devreme, legenda Spaniei Juan Carlos Navarro și-a încheiat cariera la echipa națională cu o medalie de bronz la gât, după ce ibericii au depășit Rusia în finala mică, scor 93-85. Pau Gasol, care deja devenise încă din Faza Grupelor cel mai bun marcator din istoria FIBA EuroBasket, a încheiat jocul cu un double-double, 26 de puncte, 10 recuperări.

Evoluția fantastică a lui Gasol de-a lungul întregului turneu final nu a rămas nerăsplătită, el fiind votat în echipa competiției, "All-Star Five". Doncic a fost de asemenea recompensat pentru performanțele reușite la primul lui FIBA EuroBasket, fiind și el nominalizat printre cei mai buni 5 jucători ai competiției, alături de colegul lui de cameră, Dragic. Echipa "All-Star Five" a fost completată de sârbul Bogdan Bogdanovic și rusul Alexey Shved.

###
 
Despre FIBA
FIBA (fiba.com) - forul care guverneaza baschetul mondial - este o asociatie independenta formata din 213 federatii nationale de pe tot mapamondul. Este recunoscuta drept singur autoritate competenta in baschet de catre Comitetul International Olimpic (CIO).
 
Pentru mai multe informatii despre FIBA, vizitati fiba.com sau urmariti FIBA pe canalele de social media facebook.com/fiba, twitter.com/fibainstagram.com/fiba si youtube.com/fiba.